Clubul Sampdoria a anunțat: ”În prezent sunt asimptomatici şi au fost plasaţi în carantină, urmând să fie monitorizaţi constant, conform protocolului”, a anunţat clubul într-un comunicat.

Clubul nu a menţionat numele jucătorilor pozitivi, însă în martie au fost depistaţi infectaţi cu virusul COVID-19 şapte jucători, Manolo Gabbiadini, Morten Thorsby, Albin Ekdal, Omar Colley, Antonino La Gumina, Fabio Depaoli şi Bartosz Bereszynski, precum şi medicul echipei, Amedeo Baldari.
Fiorentina are și un oficial cu coronavirus Şi trei jucători şi trei membri ai staff-ului clubului Fiorentina au fost testaţi pozitiv la noul coronavirus, a anunţat, joi, clubul din Serie A.
”După analize de laborator desfăşurate miercuri după-amiaza, Fiorentina anunţă că trei sportivi şi trei membri ai staff-ului tehnic-sanitar sunt pozitivi la Covid-19. Clubul a procedat, conform protocolului, la izolarea persoanelor în cauză”, a precizat clubul toscan, care nu i-a nominalizat pe cei depistaţi pozitiv. Restul lotului va fi testat vineri, a anunţat Fiorentina.
Fotbalul italian, suspendat din data de 10 martie din cauza pandemiei de coronavirus, şi-a reluat antrenamentele pentru continuarea sezonului, însă ministrul italian al Sporturilor a avertizat miercuri că e imposibil de fixat o ”dată certă” pentru reluarea meciurilor din Serie A.
Italia a înregistrat peste 215.000 de cazuri de infectări cu virusul, soldate cu peste 20.000 de morţi.

sursa:libertatea.ro