Real Madrid 1996-1997

Lorenzo Sanz, omul care a condus-o pe Real Madrid în perioada 1995-2000, a murit la 76 de ani din cauza coronavirusului.

Lorenzo Sanz a fost internat marți, 17 martie, după ce unul dintre fiii săi a observat temperatura ridicată, unul dintre simptomele COVID-19. Situația lui s-a înrăutățit de la o zi la alta, iar astăzi și-a pierdut viața. Este unul dintre cei 1.378 de spanioli răpuși de acest virus.

Sanz, președinte legendar la Real Madrid

Cu Sanz președinte, Madridul a câștigat Liga Campionilor în 1998 (după 32 de ani de pauză) și 2000,  Cupa Intercontinentală (1998), LaLiga (1997) și Supercupa Spaniei (1997).