Hervin Ongenda (24 de ani) nu a fost inclus în lot pentru meciul cu oltenii, pe motiv că ar fi avut niște probleme medicale. 

Fotbalistul este dorit în Italia, la Chievo, echipă care ar fi dispusă să plătească 100.000 de euro în schimbul francezului.

La finalul partidei cu Craiova, antrenorul moldovenilor a lămurit situația jucătorului său, dezvăluind și de ce nu l-a inclus în lot pe Ongenda.

„Ongenda nu pleacă. Are contract un an de zile cu noi. Alege el cum, în afara lotului sau să joace. A acuzat dureri la șold. Eu nu pot să iau în lot un jucător care nu se gândește la echipă, care nu este cu mintea și sufletul aici. Este treaba lui și a impresarului lui cum gestionează situația. Pentru mine este clar: are contract pentru un an cu noi. Acum îl aștept pe el să se decidă”, a spus Marius Croitoru.