Fotbalistul francez, Hervin Ongenda, a fost prezent la conferinta de presa premergatoare partidei cu Academica Clinceni, din Liga 1.

Acesta a fost luat imediat la intrebari de jurnalist despre situatia sa la FC Botosani, Ongenda refuzand sa semneze prelungirea contractului ce expira vara viitoare.

”Toata lumea stie care este situatia mea. Am discutat in presa si situatia e la fel. Am vorbit cu presedintele si am inteles ce vor ei. Eu vreau sa plec, dar le respect decizia. Perioada de transfer se incheie in septembrie si vom vedea ce va fi. Inima mea este aici, la Botosani. Sunt profesionist. Daca antrenorul decide sa joc, eu joc si voi da totul. Mai am contract aici si daca trebuie sa inchei contractul il voi incheia. Nu am nicio problema. Nu vreau sa mai vorbesc din nou. Relatia mea cu Marius Croitoru este buna. Stiu inca de anul trecut ce vrea. E nebun (rade), cateodata trebuie sa fii asa, dar e un antrenor bun”, a declarat Hervin Ongenda.

Partida dintre FC Botosani si Academica Clinceni va avea loc vineri, incepand cu ora 18:00, pe stadionul Municipal.