Euro 2020, care era programat inițial în această vară, a fost amânat cu un an! Decizia a fost luată astăzi, în cadrul videoconferinței extraordinare UEFA.

Campionatul European se va desfășura în perioada 11 iunie – 11 iulie 2021. Anunțul a fost făcut de federația norvegiană pe Twitter.

Pandemia de coronavirus a oprit fotbalul în majoritatea țărilor europene. Soarta actualului sezon este stabilită acum, într-o videoconferință extraordinară la care participă toți cei 55 de președinți ai Federațiilor internaționale. 

EURO 2020 ar fi trebuit să se desfăşoare de la mijlocul lunii iunie, anul acesta, în 12 oraşe europene.

La reuniunea de marţi s-a discutat şi despre Liga Campionilor şi Liga Europa, competiţii europene inter-cluburi ajunse în faza sferturilor de finală. Potrivit unor surse din cadrul forului continental, s-a decis suspendarea temporară a acestora şi reluarea partidelor atunci când pandemia de coronavirus va fi pe pantă descendentă.