Reforma UE: O luptă între Suveraniști și Centraliști

Într-o Uniune Europeană marcată de o dispută aparent ireconciliabilă între susținătorii suveranismului și cei ai centralismului, experții sunt de acord că reforma nu mai poate fi amânată. Deși, în prezent, centralismul pare să aibă câștig de cauză, ascensiunea euroscepticismului și a partidelor suveraniste îngreunează orice predicție pe termen mediu și lung.

Ramona Coman, profesor de științe politice și cercetător la Université Libre de Bruxelles, membru al Centre d’Etude de la Vie Politique, se numără printre cei care studiază conflictele de suveranitate din Uniunea Europeană și reforma instituțiilor europene. Ea subliniază o neînțelegere fundamentală a suveraniștilor: fiecare țară a cedat o parte din suveranitate încă de la aderarea la UE. Fără acest compromis, Uniunea Europeană ar deveni o adunare de state dezbinate, incapabile de a găsi un interes comun.

Unde greșesc suveraniștii?

Coman explică faptul că statele membre și-au limitat drepturile suverane în domenii specifice, așa cum a stabilit Curtea de Justiție a UE încă din 1964. Acest transfer de suveranitate, realizat prin modificarea tratatelor, reflectă alegerile deliberate ale statelor, care, în multe cazuri, au consultat parlamentele și cetățenii prin referendum. Lipsa de comunicare sau comunicarea deficitară a elitelor europene, adesea limitată la clișee, agravează problema. Deficitul democratic este, uneori, pur și simplu unul de comunicare, nu neapărat o lipsă de implicare a cetățenilor.

UE nu este un stat

Coman clarifică un punct important: Uniunea Europeană nu este și nu va fi niciodată un stat. Deși evoluția sa seamănă cu un proces de federalizare, rămâne o entitate distinctă. Este o federație de state membre, în care statele joacă un rol fundamental în Consiliu și Consiliul European, părți esențiale în procesul decizional. Această nuanță este crucială în înțelegerea dinamicii de putere din interiorul Uniunii.

Necesitatea reformei profunde

Coman susține necesitatea unei reforme profunde a Uniunii Europene, necesitate accentuată de crizele succesive și de funcționarea cu 27 de state. Această reformă trebuie să includă aspecte instituționale și reforme în domenii specifice, precum cele propuse în raportul Draghi. Raportul Draghi, deși apreciat de Coman, nu oferă o soluție completă, omătând nevoia unei reforme instituționale de amploare.

Cine și de ce întârzie reforma UE?

Coman evidențiază faptul că reformele au fost adesea blocate de interese naționale specifice. Modelul decizional al UE, conceput pentru un număr limitat de state, se dovedește inadecvat pentru 27 de state membre cu interese diverse. Reformele anterioare, parțiale, au fost necesare pentru a satisface interesele tuturor statelor, evitând astfel blocajele. Reforma necesită regândirea modului în care se iau decizii la Bruxelles, pentru a evita blocajele viitoare.

Scopul reformelor

Scopul reformelor nu este doar buna funcționare a UE, ci atingerea unor obiective concrete. Raportul Draghi enunță aceste obiective, iar atingerea lor necesită o regândire a procesului decizional, adesea lipsit de transparență, eficiență și rapiditate. Menținerea unanimității în anumite domenii devine problematică într-un context de diversitate crescută a preferințelor statelor membre. Riscul de blocaj prin veto-uri multiple, precum și modul fragmentat de luare a deciziilor, necesită o abordare integrată.

Durata luării deciziilor

Coman subliniază o problemă majoră: durata excesivă a luării deciziilor în UE. În medie, trec 19 luni între propunerea Comisiei și votul Parlamentului și Consiliului. Deși dezbaterea este necesară, timpul excesiv devine problematic în situații de criză. Această lentoare alimentează nemulțumirea generală cu privire la ineficiența UE, adesea acuzată că reacționează prea puțin și prea târziu.

Condițiile pentru o reformă reușită

Pentru o reformă de succes, în beneficiul întregii Uniuni Europene, sunt necesare un calendar clar, o metodă eficientă și o ambitie politică puternică, susținută de cetățeni. Unele reforme pot fi implementate prin proceduri simplificate, altele necesită procedura tradițională, complexă și riscantă, datorită posibilității de veto din partea unui singur stat. Combinația de proceduri simplificate cu proceduri tradiționale necesită o analiză atentă a situației.

Despre Ramona Coman

Ramona Coman este cercetător și profesor de științe politice la Université Libre de Bruxelles. Proiectul său actual se concentrează pe conflictele de suveranitate într-o Uniune Europeană în criză, în colaborare cu Universitatea din Cambridge. Este, de asemenea, autoarea volumului Guvernare și politică în Uniunea Europeană post-criză, apărut în 2020 sub egida Universității Cambridge. Experiența ei vastă și perspectivele ei pertinente oferă o imagine clară asupra provocărilor cu care se confruntă Uniunea Europeană în procesul de reformă.