Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu s-a arătat nemulțumit, miercuri seara, că partenerii de coaliție au luat decizia de a avea candidat propriu fără să îl anunțe. De asemenea, Tăriceanu a amenințat, din nou, cu ieșirea de la guvernare, fiind deranjat că nu este consultat în privința rectificării bugetare.

„M-a dezamăgit această abordare ipocrită. (…) Mergem pe o formulă care reduce șansele. Trebuie să constat că cei cu care suntem într-o legătură, formăm o coaliție, au două agende. Una oficială, pentru că mi-au spus: „Da, da candidatură comună”, m-au invitat și la congres, dar era altceva până la urmă.”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, într-un interviu la TVR.

Tăriceanu este de părere că această competiție electorală s-ar putea transforma într-o răfuială între candidați.

„Vom avea cel puțin patru candidați cu șanse. E exact ca la o bataie la restaurant. Toată lumea dă în toată lumea.”, a spus președintele ALDE.

Relația dintre PSD și ALDE este tensionată și nu este exculsă ieșirea de la guvernrare. Principala nemulțumire este legată de rectificarea bugetară. Tăriceanu le reproșează celor din PSD că nu au discutat cu ALDE.

„E posibil să se deterioreze și mai mult relația care este foarte tensionată. Colegi de ai mei au cerut să ieșim de la guvernare. (…) Nu fac din guvernare o profesie. Avem o responsabilitate dar trebuie să se regăsească și la parteneri. (…)Nu văd că există în mintea tuturor faptul că formăm o coaliție. Se discută rectificarea, pâna acum era normal să primesc o propunere de rectificare. N-am primit. Am văzut o lungă listă de amputări bugetare dar nu știu care este logica care stă la baza rectificării bugetare.

Nu suntem legați ombilical de guvernare. Unii dintre colegii din PSD fac o apreciere greșită.

Funcția de președinte al Senatului e una importantă, dar nu sunt legat de chestia asta. Nici pe colegii mei miniștri nu i-a născut mama miniștri.”, a mai declarat Tăriceanu.

De asememnea, există nemulțumiri că nu se colaborează bine cu PSD în teritoriu, unde sunt coaliții făcute între PSD și PNL.

sursa: Digi24.ro