Trei fetițe cu vârstele de 6, 7 și 10 ani s-au înecat în cursul zilei de duminică, 20 iunie, în lacul de acumulare Pârcovaci, care aparține de orașul Hârlău, din județul Iași. Din primele informații, fetele cu vârsta de 6 și 7 ani erau surori care au plecat să se scalde în lacul respectiv, iar fata de 10 ani, prietenă de-a lor, le-a acompaniat.

Primarul localității Hârlău, Gheorghiță Curcă, a declarat pentru Libertatea că zona în care au intrat fetele în apă este una unde sunt amplasate dale de beton ce pot fi alunecoase, spre capătul lacului, unde începe barajul. Chiar dacă adâncimea este în creștere de la mal – adâncimea apei crește treptat, dar ajunge la să fie foarte adâncă. Scăldatul în zonă a fost întotdeauna interzis.

„Sunt familii bune, nu e nimic de reproșat în general, doar că acum nu au fost suficient de atenți, deși au văzut că se îndepărtează copiii de casă, din ce am înțeles. Toată ziua de astăzi a fost întunecat, nu a fost o zi însorită, a fost a ploaie. Probabil au mers să se joace, să se plimbe, nu credem că au mers intenționat să intre în apă, vremea era rea. O să facem o campanie de informare la nivel local, dar acolo nu avem dreptul să intervenim, să îngrădim, fiindcă totul ține de Apele Române, noi nu avem competență. Voi vorbi cu ei despre asta”, a declarat primarul. Acesta a mai precizat că nu au fost alte cazuri de înec în ultimii ani în lacul artificial și nici nu au fost alte probleme în relația cu cei de la Apele Române.

Trupurile fetițelor au fost preluate de Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiilor.

sursa:libertatea.ro