O adolescentă de 14 ani a fost bătută şi umilită de o colegă cu un an mai mare sub privirile amuzate ale unui grup de băieţi.

Incidentul s-a petrecut în urmă cu două zile, pe 11 martie, în zona centrală a municipiului Râmnicu Vâlcea. În loc să stea în casă, să se ferească de pandemia de coronavirus, copiii îşi pierd vremea pe afară şi comit violenţe.

O filmare cu întreaga scenă a fost postată vineri pe YouTube, iar apoi a fost ştearsă, după ce pe fir a intrat Poliţia.

În imagini apare o copilă în genunchi, în faţa unei scări de bloc, implorând iertare de la o altă fată. „Îmi cer iertare şi nu mai fac absolut nimic”, spune victima, în timp ce agresoarea, şi ea minoră, o întreabă: „Eşti sigură?”, după care o pălmuieşte, o trage de păr şi profitând de faptul că este la pământ o loveşte cu picioarele.