Doi copii, în vârstă de 2 şi 12 ani, au fost aduşi sâmbătă seara la un centru de plasament al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, ei fiind testaţi negativ pentru COVID-19, în condiţiile în care părinţii şi alţi doi fraţi ai lor au fost testaţi pozitiv şi se află internaţi la Spitalul ‘Matei Balş’ din Capitală, relatează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Consiliului Judeţean (CJ) Teleorman, această familie s-a aflat anterior în Centrul de carantină situat în oraşul Zimnicea.

„În seara zilei de 28 martie 2020, la ora 22,30, la unul dintre Centrele de Plasament din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, au fost preluaţi 2 dintre cei 4 copii minori ai familiei internate la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Matei Balş” din capitală, după ce această familie, formată din 6 membri, s-a aflat anterior în Centrul de carantină situat în oraşul Zimnicea, judeţul Teleorman. Minorii care au ajuns la DGASPC Teleorman sunt în vârstă de 2 şi 12 ani. Cei doi minori aduşi într-unul dintre centrele de plasament din cadrul DGASPC Teleorman, pe o perioadă determinată, au fost testaţi negativ coronavirus COVID-19″, precizează comunicatul CJ Teleorman, semnat de către preşedintele instituţiei, Ionel Dănuţ Cristescu.

Părinţii acestora au rămas internaţi în spital împreună cu alţi doi dintre copiii lor, după ce împreună cu aceştia, în urma rezultatelor testării au fost depistaţi pozitiv, fiind infectaţi cu noul coronavirus COVID-19, menţionează sursa citată.

„Preluarea acestora de către serviciul social are rolul de a asigura protecţia, creşterea şi îngrijirea copiilor separaţi temporar, de către părinţii lor, ca urmare a stabilirii, în condiţiile legii, a măsurii de protecţie socială (…) Activităţile de găzduire, îngrijire, educaţie non-formală şi informală, sprijin emoţional, consiliere, precum şi dezvoltarea majorităţii deprinderilor de viaţă vor fi acordate obligatoriu în interiorul Serviciului”, se arată în comunicat.

De asemenea, CJ Teleorman precizează că starea de sănătate a celor doi copii este bună, ei sunt echilibraţi emoţional, însă duminică vor rămâne cazaţi separat de restul copiilor din centrul DGASPC, după ce seara trecută au rămas în grija unei asistente.

„Astăzi, cei 2 copii rămân cazaţi separat de restul copiilor din centru, după ce seara trecută au rămas în grija unei asistente. Celor 2 copii internaţi cu măsură de protecţie la centrul de plasament li se oferă, pe toată perioada separării de familie, asistenţa medicală permanentă, sprijin psihologic de specialitate, alimentaţie şi toate condiţiile necesare, până la însănătoşirea şi externarea părinţilor. În această dimineaţă, starea de sănătate a copiilor este bună, sunt echilibraţi emoţional şi nu există motive de îngrijorare cu privire la adaptarea lor la noile condiţii de viaţă, depăşind cu bine momentul separării de familie, prin care au fost nevoiţi să treacă”, se mai arată în comunicatul Consiliului Judeţean Teleorman.