Este primul an fără taxe de admitere pentru mii de studenți din România. Mai multe universități din București, Iași și Brașov au decis să nu ceară bani la înscriere. În plus, peste 80% dintre universitățile din țară vor organiza admitere online, a declarat la Digi24 preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, Sorin Cîmpeanu.

„Este primul an fără taxe de admitere pentru mii de studenți din România. Mai multe universități din București, Iași și Brașov au decis să nu ceară bani la înscriere.

În plus, peste 80% dintre universitățile din țară vor organiza admitere online,a declarat preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, Sorin Cîmpeanu.

În cele 575 de facultăți din țară, peste 80% vor avea admitere online. Politehnica, ASE, Babeș-Bolyai, Universitatea București, cu excepția Facultății de Drept, vor organiza admitere online.

Facultățile de medicină din cele cele șase centre, dar și din celelalte universități care includ facultăți de medicină vor avea examen clasic, acolo competiția e mare, și, în al doilea rând, au competența de a asigura cele mai bune condiții, cu respectarea regulilor sanitare.

Academia Tehnică Militară va da examen clasic.

Restul vor avea admitere hibridă – Universitatea de Arhitectură Ion Mincu, Universitatea de Muzică. Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport va da admitere fără să includă probele fizice, testarea pe probe fizice se va face pe parcursul primul an”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

sursa:digi24.ro