Mai multe grupuri de țări care consideră că au adus epidemiile de COVID-19 sub control plănuiesc să-și deschidă granițele între ele și să creeze așa numitele „bule de călătorie”. 

În interiorul acestora s-ar putea călători fără să mai fie nevoie de carantină. Primele țări care au anunțat că discută o astfel de idee au fost Australia și Noua Zeelandă, care ar vrea ca în cazul în care schema se dovedește un succes, să o lărgească și să includă și alte țări, precum Canada și țări din Asia.

Ceva similar vor să facă și statele baltice – Letonia, Estonia și Lituania. Au anunțat și o dată, 15 mai, cu posibilitatea ca mai târziu să includă și Polonia în acest spațiu.

De asemenea, Grecia, Ciprul și Israelul iau în calcul crearea unei zone turistice comune.

Și România a luat în calcul o variantă de axă turistică regională, discutată deja la Palatul Cotroceni

Dragoș Anastasiu, antreprenor: „Acum trei zile când ne-am văzut cu președintele Iohannis exact asta i-am propus, noi credem că un culoar care vine din Germania și trece prin Austria, Ungaria și România este o chestiune de negociat.Sunt țări care au gestionat bine criza medicală, toate, suntem și noi printre ele și acum va trebui să folosim acest lucru ca argument pentru a fi în primul pluton, pentru a ne alătura unor țări precum Germania, Austria și Ungaria”.

sursa:digi24.ro