Ministrul de Interne Marcel Vela și secretarii de stat Bogdan Despescu și Raed Arafat fac declarații de presă la sediul MAI.

Ministrul de Interne prezintă Ordonanța Militară nr. 4:

-Măsurile dispuse se vor ridica sau relaxa atunci când suntem convinși că s-a limitat răspândirea acestui virus. Sunt, poate, cele mai dure restricții din ultimii zeci de ani. Sunt câteva domenii la care am intervenit, prin Ordonanța Militară nr. 4.

-Am clarificat circulația persoanelor de peste 65 de ani: un interval orar în care pot rezolva și problemele de natură medicală: pe toată perioada zilei. Am permis deplasarea persoanelor de peste 65 de ani și în intervalul 20-21 pentru animalele de companie. Nu este nevoie de declarație pe propria răspundere.

-Am încercat să venim în sprijinul persoanelor de peste 65 de ani pentru rezolvarea problemelor medicale. Între orele 11.00 și 13.00 operatorii economici trebuie să ofere prioritate pentru persoanele de peste 65 de ani.

-Cei care nu respectă carantinarea vor intra încă 14 zile în carantinare, suportând cheltuielile aferente carantinării.

LIVE. Ședință de urgență la MAI.

LIVE. Ședință de urgență la MAI. Ministrul de Interne, Marcel Vela, și secretarii de stat Bogdan Despescu și Raed Arafat susțin o declarație de presă — https://bit.ly/2WRRXdz

Publicată de StirileProTV pe Duminică, 29 martie 2020

-Cei care ajută la dezvoltarea economică a României, adică transportatorii, am stabilit următoarele: conducătorii auto care intră în țară, care conduc tot ce ține de un tonaj mai mare de 4 tone, fie le asigură angajatorul un loc unde să se izoleze între curse, dar nu mai mult de 14 zile, fie declară că se autoizolează cu familia acasă, fie autoritățile locale pun la dispoziție spații de carantinare la cerere pentru a asigura protecția familiilor acestor șoferi. Se aplică și personalului navigant.

-Pentru cetățenii care locuiesc în zone aglomerate, am stabilit ca autoritățile loale, începând cu 31 martie, vor monta dispozițive cu soluții dezinfectante la parterul blocurilor și vor dezinfecta scările de bloc, lifturile și alte spații comune.

-Ministerele cu rețea sanitară proprie și autoritățile locale care au în subordine spitale, vor asigura, la cerere, spații hoteliere pentru cadrele medicale și familiile acestora. Măsura intră în vigoare începând cu 31 martie.

-Prețurile la energie, carburanți și apă nu mai pot fi crescute.

-Transportul maritim, accesul navelor în porturile românești se vor desfășura fără restricții, cu respectarea măsurilor de prevenire. Este interzis accesul piloților la bordul navelor maritime sosite din zonele roșii sau galbene dacă nu poartă echipament de protecție.

-Interdicția circulației persoanelor într-un grup mai mare de trei se aplică doar circulației pietonale.