Furtuni violente, temperaturi extreme, secetă prelungită, inundații și incendii devastatoare. Omenirea se confruntă din ce în ce mai des cu astfel de fenomene. Iar de vină sunt chiar oamenii și poluarea pe care o produc. Experții atrag atenția că, dacă nu se iau măsuri urgente, schimbările climatice vor schimba definitiv și în rău lumea pe care o cunoaștem.

Din cauza încălzirii globale, cantitatea de energie acumulată în atmosferă și oceane este în creștere iar procesele intense de eliberare a acestei energii se produc mai des și mai violent. Drept urmare, vremea considerată a fi anormală va fi tot mai prezentă. Vorbim aici de uragane, inundații și incendii devastatoare, secetă, ninsori abundente și temperaturi extrem de scăzute, caniculă urmată de furtuni devastatoare.

Încălzirea globală va sărăci 120 de milioane de oameni

ONU estimează că 120 de milioane de oameni vor fi împinşi în sărăcie de schimbările climatice, în următorul deceniu. Fenomenele meteo extreme, precum secetă, uragane sau inundaţii, se vor înmulţi şi vor duce la foamete, conflicte şi o migraţie masivă, în special a celor bogaţi care se vor folosi de resursele pe care le au pentru a se salva, în timp ce săracii vor rămâne să îndure vremea și lipsurile.

ONU: Riscăm un scenariu de „apartheid climatic”, unde bogaţii vor plăti ca să scape de supraîncălzire, foamete şi conflicte, în timp ce restul lumii va fi lăsat să sufere. Schimbările climatice au implicații imense, dar în mare parte neglijate, asupra drepturilor omului. Drepturile la viață, hrană, locuință și apă vor fi afectate în mod dramatic.

David Attenborough, cercetător: Trebuie să acționăm acum! Le cer liderilor lumii să accepte odată pentru totdeauna că există schimbări climatice.

CITESTE MAI MULTE AICI!