„Mă preocupă ca din 15 mai, odată cu ridicarea stării de urgență, și cu impunerea obligativității purtării măștii în spațiile închise în România, să se găsească măști de protecție în rețelele de retail sau farmacii, unde pot fi cumpărate foarte ușor si să aibă un preț rezonabil.

 Mă voi bate ca acest preț să fie în jurul valorii de 2 lei – 2.20, 2.50, dar să fie cu 2 în față.

Nu mai vreau ca românii să își cumpere cu 4 sau 5 lei, 6 lei cum se mai găsesc în acest moment în anumite locații.

Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat săptămâna trecută că purtarea măştilor în spaţiile publice închise, inclusiv în magazine, mijloacele de transport în comun sau chiar la serviciu, va fi obligatorie și că măsura va fi valabilă atât timp cât va fi necesar, în funcţie de evoluţia răspândirii noului coronavirus în România.

Întrebat dacă vor fi controale și vor fi sancțiuni pentru cei care nu poartă masca, premierul a confirmat: „Cu siguranţă vor fi sancţiuni. Nerespectarea oricărei obligații va fi sancționată”.

sursa:digi24.ro