Alexandru Rafila, membru în Comitetul Executiv al Organizației Mondiale a Sănătății: „Trebuie să menținem acest indice sub 1 sau să se nu depășească în mod obișnuit, pentru că, atunci numărul de cazuri va scădea și putem discuta despre închiderea acestei epidemii.

Ca să poți să ai astfel de perspective, trebuie ca indicele de transmisibilite să fie la valori mai mici, 0,6-0,7, astfel încât să speri că într-un interval poți să discuți despre eliminarea transmiterii într-o țară.”

Referitor la măsurile de relaxare propuse pentru perioada imediat următoare datei de 15 mai, Rafila și-a exprimat convingerea că aceste măsuri vor mai suferi modificări până la adoptare.

„Nu există măsuri perfecte care să evite orice posibilitate de transmitere a infecției, așa cum nu există siguranță pentru orice activitate umană.

Al treilea element era legat de modul de respectare a măsurilor. Sunt studii care arată că dacă masca de protecție e utilizată de 90% dintre persoane, circulaia virusului, în câteva săptămâni se oprește.

Dacă 80% respectă sau utilizează corect masca, lucrurile staționează și dacă mai puțin de 80% o utilizează corect, numărul crește.”

În legătură cu școlile, Rafila a precizat că mai ales dacă programul propus e doar de trei ore pe zi, ca procedura de acces să nu dureze foarte mult, chiar dacă se măsoară temperatura, se spală pe mâini. Dacă procedura de acces durează două ore, lucrul efectiv nu mai e posibil..

În legătură cu redeschiderea bisericilor, Rafila a apreciat că nu vor fi probleme, mai ales dac lumea va respecta distanța între cei care participă.

„În ceea ce privește mijloacele de transport, sunt destul de reținut. Una e să recomanzi, și alta să poți să pui la dispoziție suficiente mijloace de transport, cu o suficientă frecvență, care să permită aplicarea acestor măsuri. În ceea ce privește transportul, o să fie unul dintre elementele cele mai sensibile în implementare măsurilor recomandate”.

sursa:digi24.ro