Restricţiile de călătorie şi măsurile de izolare socială pe care guvernele din întreaga lume le-au impus în încercarea de a stopa răspândirea coronavirusului afectează grav turismul mondial, de la micii antreprenori până la marile lanţuri hoteliere sau operatori de turism.

„Avem de plătit chiria şi facturile, plus de recuperat investiţia în hotel. Sper să câştig, totuşi, nişte bani vara asta, dar nu ştiu ce va fi”, a declarat, pentru CNN, Socrate Gavriel, patronul grec al unui boutique hotel din centrul Atenei, care se confruntă în aceste zile de vară cu o scădere dramatică a numărului de turişti.

„Problema mea e că puţinii turişti care vor veni totuşi, vor ocoli marile oraşe şi se vor îndrepta direct către plaje”, a declarat, pentru CNN, Socrates Gavriel.

Turismul în Europa pierde 1 miliard de euro pe lună, din cauza Covid-19

Situaţia nu se prezintă deloc bine nici în privinţa Europei, destinaţia turistică favorită la nivel mondial, în condiţiile în care jumătate din turiştii din întreaga lume călătoresc pe acest continent în căutarea unui loc de vacanţă.

Parlamentul European a estimat că, în prezent, turismul comunitar pierde venituri de circa un miliard de euro pe lună, fapt care are consecinţe devastatoare pentru cele 27 de milioane de angajaţi în aest sector economic.

„Criza din domeniul turismului este mai mare decât ne imaginam în urmă cu două luni”, a declarat Isabel Oliver, ministrul spaniol al Turismului.

Grecia speră să îşi întâmpine turiştii începând cu 1 iulie, dar prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis a recunoscut că „nimeni nu ştie exact ce să facă”.

Aeroporturile – punctele slabe ale industriei turismului în timpul pandemiei de coronavirus

Repornirea industriei turismului se dovedeşte a fi o treabă mai complicată decât pare la prima vedere. Pentru că acest sector economic depinde de adoptarea unor măsuri delicate în această perioadă, precum redeschiderea graniţelor sau relaxarea măsurilor de control la frontieră.

Comisia Europeană a propus ridicarea restricţiilor de călătorie între statele membre care au reuşit să ţină sub control răspândirea coronavirusului.

Dar, atâta vreme cât coronavirusul există, călătoria dintr-o ţară în alta nu va lipsită de riscuri.

„Componenta critică din acest sistem o reprezintă aeroporturile”, a declarat pentru CNN Gloria Guevara, CEO al World Travel and Tourism Council.

Aeroporturile şi hotelurile încearcă să atragă turiştii promiţându-le controale medicale şi măsuri sporite de igienă şi dezinfectare.

sursa:digi24.ro