Serviciul Român de Informații a emis un avertisment pentru români, în legătură cu o campanie ilegală prin care hackerii pot accesa datele personale ale cetățenilor în această perioadă.

În ultimul timp, SRI a depistat un mesaj standard primit de mai multe persoane pe telefon: „Detalii secrete despre COVID-19”, atașat alături de un link care conține un virus extrem de greu de depistat.

SRI, avertisment pentru români

„Din punct de vedere tehnic, acțiunea ilicită are la bază distribuirea unui mesaj tip text care conţine o versiune nouă a troianului Cerberus Android Banker.

Mesajul este redactat în limba română și invită utilizatorii să acceseze un link pentru descărcarea de informaţii privind SARS-CoV-2. Sintagma utilizată în conţinutul mesajului este «Detalii secrete! (COVID-19)».

Principalul pericol este acela că troianul oferă acces ilicit la date din aplicațiile bancare. SRI recomandă să nu accesăm link-uri sau atașamente primite de la necunoscuți, iar dacă avem suspiciuni, să resetăm dispozitivul la setările din fabrică”, se arată în comunicatul SRI.