Copiii din grupurile neglijate aveau probleme cu accesul la educatie dinainte de coronavirus. Scoala online va accentua marginalizarea acestor copii invizibili.

Pandemia de coronavirus, care a sters milioane de locuri de munca in Europa, a redus si mai mult accesul la munca formala pentru adultii rromi si, implicit, a accentuat marginalizarea lor si a familiilor acestora, printre altele, in zona asistentei sanitare.

Asezati in comunitati segregate si izolate, acestia sunt de cele mai multe ori lipsiti de infrastructura de baza – asfalt, canalizare, uneori chiar si electricitate.

Una dintre cele mai recente analize paneuropene dedicate conditiilor in care traiesc categoriile marginalizate indica, in 2016, ca peste o treime din populatia de etnie rroma nu are baie si toaleta in casa si ca, in cazul copiilor rromi, situatiile de saracie extrema sunt de doua ori mai numeroase decat in cazul celorlalti copii din Uniunea Europeana.

Acesti copii nu au din ce sa-si cumpere calculatoare. De fapt, in Romania in care marginalul este departe de a fi exceptia, nu doar copiii rromi nu au acces la ceea ce obisnuim sa numim „binefacerile civilizatiei”. Romania are una dintre cele mai bune viteze de Internet din Europa, dar in multe din localitatile Romaniei nu exista Internet fix, iar semnalul pentru datele mobile este undeva intre crengile unui cires cocotat pe un deal, intr-o curba, sau pe balustrada podului de la intrarea in sat.

Conform unei evaluari a UNICEF Romania, realizata impreuna cu Banca Mondiala si Institutul pentru Cercetarea Calitatii Vietii din Academia Romana, principalele bariere care afecteaza scoala online sunt problemele de acces la tehnologie si Internet, pe care le au, pe de o parte, copii din familiile care traiesc in saracie, dar si unele cadre didactice.

Ca un bonus trist, acestor copii nici parintii nu le sunt de ajutor – nu pot, nu stiu, nu-i intereseaza.

Despre educatia din Romania se vorbea inca dinaintea pandemiei de coronavirus ca este intr-o stare lamentabila. Numeroasele schimbari de ministri au venit cu renuntari la initiativele predecesorilor si au adus alte noi reforme nesupuse consultarii publice si niciodata duse pana la capat.

De la instalarea sa la Cotroceni, presedintele Klaus Iohannis, profesor de meserie, si-a facut o prioritate din domeniul Educatiei. Nimic nu s-a miscat, in acest sens, in aceasta jumatate de deceniu.

Apoi, brusc, lumea a trebuit sa stea acasa si s-a pus problema scolii online. S-au alocat fonduri pentru ca elevii cei mai defavorizati sa primeasca tablete. Dar nu s-a stabilit o metodologie de predare pentru cadrele didactice speriate sau cel putin surprinse de ce sunt obligate sa invete. Si nu a stat nimeni sa se intrebe daca acele tablete au, tehnologic, legatura cu clasa virtuala.

E un zid, aici, prin care nu se vede – nici intr-o parte, nici in cealalta. Acesti copii nu vad scoala despre care vorbesc in conferintele televizate de presa ministrul Educatiei sau inspectorii din birourile lor aflate in resedintele de judet. Si, invers: acesti copii sunt invizibili.

Copiii de etnie rroma, copiii care provin din familii sarace, copiii aflati la risc de violenta, care traiesc in locuinte supraaglomerate, in ghetouri cu facilitati la comun, in care impart patul cu fratii mai mari, deja corupti de mediul criminogen, copiii ai caror parinti sunt plecati la munca in strainatate.

Pentru acesti copii, scoala care s-a inchis brusc, chiar daca nu reprezenta un magnet educational, insemna un refugiu temporar din lumea sordida de acasa si garantia hranei cea de toate zilele.

Probabil ca procentul acestor copii abandonati este mic si irelevant raportat la o intreaga generatie de copii sau adolescenti. Poate ca nu conteaza ca masa electorala si nu merita efort politic. Dar tocmai daca ar fi atat de putini, angajamentul financiar nu ar trebui considerat o povara.

Abia consecintele contactului pierdut acum cu educatia, in contextul actualei crize medicale si economice, va fi costisitor cu adevarat.

In fine, se preconizeaza ca viitorul nu arata bine nici pentru alternativa ca acesti copii sa invete o meserie urmand calea educatiei profesionale sau duale. Un primar, cel din Resita, a atras de curand atentia asupra imposibilitatii firmelor afectate de blocarea economiei de a mai suporta bursele elevilor, cat timp acestia nu merg sa faca practica la firme:

„Nu ar fi o problema sa platim doua sau trei sute de lei in aceste doua luni din bugetele locale. Dar principial ar trebui sa o faca Guvernul, cei care au limitat posibilitatea de munca”.

Guvernul nu a dat nici un semn in acest sens pana acum.

sursa:ziare.com