Joi, INS a publicat datele privind accidentele rutiere pe 2019. În România au avut loc anul trecut 31.146 accidente de circulație cauzatoare de vătămări corporale. Cele mai multe au avut loc în interiorul localităților. Doar 10% din accidente au loc pe fondul întunericului. Aproape 85% au loc pe carosabil uscat. În zilele de weekend, vinerea au loc cele mai multe accidente.

În timpul săptămânii, joia e ziua cu accidentele cele mai numeroase, dar asta depinde de la județ la județ. În unele, ”joia neagră” pică marțea, în altele, miercurea.

Cele mai multe accidente au loc între două mașini (15.812), dar și între o mașină și un pieton (8.176) sau doar accidente ale unei mașini singure (7.158).
Din păcate, România e campioana accidentelor cu victime în UE, urmată la mică distanță de Bulgaria. Pe scurt, la noi mor cei mai mulți oameni ca urmare a accidentelor. Până și italienii, cunoscuți pentru dezordinea din trafic, stau incomparabil mai bine. Graficul de mai jos are la bază datele Organizației Mondiale a Sănătății.

Iulie și august sunt lunile în care au loc cele mai multe accidente cauzatoare de vătămări corporale. În februarie, cele mai puține.

 Capitala este locul cel mai periculos pentru șofat. E drept, aici sunt și cele mai multe mașini. A propos, în România sunt circa 7 milioane de autoturisme înmatriculate. Revenind la județe, București e urmat de Cluj, Iași, Prahova și Constanța. În graficul de mai jos, barele albastre reprezintă numărul de accidente, iar cele cărămizii, numărul persoanelor accidentate.

Din totalul celor peste 40.000 de persoane accidentate anul trecut, cele mai multe aveau peste 30 de ani. De remarcat de asemenea că numărul victimelor sub 20 de ani este mai ridicat decât al celor din categoria de vârstă 20-29 de ani.

În perioada 2008-2017 în România s-au înregistrat în total 28.529 accidente cu implicarea copiilor (cu vârste cuprinse între 3 şi 19 ani), ce au avut drept consecinţe 657 de morţi, 6.126 răniţi grav şi 21.721 răniţi usor. Majoritatea accidentelor (93%) cu implicarea pietonilor copii s-au produs in condiţii meteorologice normale şi doar 5% dintre acestea s-au produs în condiţii de ploaie.

sursa:hotnews.ro