Raed Arafat a cerut luni comitetelor județene să se reunească „de urgență” pentru a impune, acolo unde este cazul, regulile de prevenire a epidemiei de coronavirus. Astfel, acolo unde se înregistrează un indice de incidență de peste 3 cazuri la mia de locuitori în ultimele 14 zile se va trece la carantinarea localităților, dacă există focare active, iar unde indicele de incidență este între 1,5 și 3 autoritățile locale trebuie să interzică nunțile sau botezurile, să închidă activitatea restaurantelor în interior și să se revină din nou la telemuncă.

În perioada următoare, se vor interzice pelerinajele la evenimentele religioase, urmând să poată participa doar persoanele care au domiciliul sau reședința în respectiva localitate.
„În zonele cu incidență 1,5 la mia de locuitori, recomandarea este ca toți agenții economici, publici și privați, să ia în considerare munca de la domiciliu și unde nu se poate decalarea programului. Acest lucru trebuie să devină o obligație în toate zonele cu incidență mai mare de 1,5 la mia de locuitori”, a spus secretarul de stat Raed Arafat.
În plus, autoritățile analizează introducerea unei măsuri de suspendare a activității agenților economici „cel puțin 30 de zile” dacă nu sunt respectate recomandările autorităților.

Autoritățile au impus și o serie de reguli pentru persoanele care vin în România dintr-o țară cu un indice de incidență mai mare decât în țara noastră.

Astfel, „cei care vin pentru trei zile, pot veni cu un test negativ în ultimele 24 de ore”, a explicat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

„Cei care vin pentru o perioadă mai lungă intră în carantină 14 zile, cu posibilitatea ca a opta zi să poată efectua un test la cerere. Dacă e negativ și asimptomatic, la zece zile pot ieși în carantină”, dacă nu vor respecta carantina de 14 zile, a adăugat el.

Nelu Tătaru:

  • La guvern a avut loc ședința Comitetului național pentru situații de urgență
  • A fost analizată evoluția din ultima lună
  • Unii dintre noi nu au realizat încă că portul unei măști poate să ne aducă într-o stare de liniște și nu în fața unei măști a unui aparat de respirat
  • Suntem pe un trend ascendent
  • Evaluarea arată că am avut o creștere a numărului de localități cu indice peste 3, cumulat la 14 zile raportat la mia de locuitori, precum și a celor care au trecut în scenariul galben, respectiv între între 1 și 3
  • S-au făcut evaluări și actualizări ale listelor țărilor care au un indice ridicat
  • Cetățenii care vin dintr-o țară cu un indice mai ridicat decât al României se impun o serie de reguli. Cei care vin pentru trei zile, pot veni cu un test negativ în ultimele 24 de ore
  • Cei care vin pentru o perioadă mai lungă intră în carantină 14 zile, cu posibilitatea ca a opta zi să poată efectua un test la cerere. Dacă e negativ și asimptomatic, la zece zile pot ieși în carantină
  • Pentru un indice de 3, unde avem focare constituite, limităm doar la acele focare, urmând a evalua fiecare transmitere comunitară în localitatea respectivă
  • Această pandemie nu se tranșează în spitale, ci în pre-spital
  • Aceste restricții vin ca urmare a creșterii transmisiei în comunitate
  • Restricțiile pot fi amplificate sau retrase
  • Gestionăm o lună septembrie grea, suntem într-un efort comun guvern, populație, autorități locale pentru a putea limita transmiterea în comunitate
  • Haideți să ne gândim că putem trata în spitale și pacienți care nu sunt infectați cu Covid. Au și ei dreptul la viață

Raed Arafat

  • Toate comitetele județene și cel al municipiului București pentru situații de urgență se vor întruni de urgență pentru a analiza situația epidemiologică și pentru a lua toate măsurile emise în contextul unei incidențe de 1,5 cazuri la mia de locuitori în ultimele 14 zile
  • Măsurile analizate în mod deosebit dar nu ne limităm doar la ele: purtarea măștii în spațiile închise dar și e deschise, în special în spațiile publice aglomerate
  • Carantinarea localităților care depășesc 3 la mie în ultimele 14 zile, luând în considerare dacă există focare, dacă există răspândire comunitară luarea în considerare a carantinării acestor localități
  • Se interzic evenimentele precum nunți, botezuri, în zone cu incidență peste 1,5
  • Se sistează activitatea restaurantelor în interior în zone cu incidență peste 1,5
  • Acestea sunt decizii care au fost luate și solicităm să implementeze aceste măsuri acolo unde regula o impune
  • Mai multe decât atât, este în analizează și posibilitatea implementării în curând a măsurii de suspendarea a activității agenților care nu respectă regulile, cel puțin 30 de zile
  • În zonele cu incidență 1,5 la mia de locuitori, recomandarea este ca toți agenții economici, publici și privați, să ia în considerare munca de la domiciliu și unde nu se poate decalarea programului
  • Acest lucru trebuie să devină o obligație în toate zonele cu incidență mai mare de 1,5 la mia de locuitori
  • Sărbătorile religioase sunt permise doar cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reședința n localitate, fără participarea pelerinilor din alte localități
  • Riscul major nu este numai participarea, riscul major este pe durata transportului, în autocare. Este suficientă o singură persoană infectată într-un autocar pentru a se întoarce toți infectați acasă
  • Se vor intensifica controalele, vor fi făcute verificări de respectare a regulilor
  • Ne așteptăm la colaborarea populației cu noi, gestul este foarte simplu, purtarea măștii, distanțarea, dezinfectarea pe mâini, a suprafețelor
  • Aceste măsuri simple pot duce la controlul situației și la trecerea pe trend descrescător
  • Persoanele alese la alegerile locale pot depune jurământul fără prezență fizică, prin mijloace de comunicare la distanță, dacă se află în izolare sau carantină
  • Primii doi pacienți au ajuns la terapie intensivă la spitalul Witting. Presiunea pe sistemul sanitar e extrem de importantă, este o presiune care a dus ieri – 94 de cereri de transfer către alte unități sanitare în sudul țării, mai multe transferuri aeriene către Mureș, Bihor, Botoșani. Asta înseamnă că sistemul începe să aibă un impact serios

Iată mai jos HOTĂRÂREA nr. 47 din 05.10.2020 privind aprobarea listei țărilor/zonelor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea și stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății publice

Având în vedere situația complexă generată de evoluția cazurilor noi de îmbolnăvire în Europa și implicațiile majore determinate de intrarea pe teritoriul național a unui număr mare de persoane din țările/zonele de risc epidemiologic ridicat,
Luând în considerare creșterea zilnică progresivă a numărului de persoane infectate, cu preponderență în anumite zone sau localități, care determină o presiune permanentă asupra capacității de gestionare a unităților administrativ – teritoriale și a sistemului sanitar,
În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și d) și ale art. 81 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 15/2005 cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul prevederilor art. 5, alin. (2) lit. (d), alin. (3) lit. (a) și art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 4 și art.11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 republicată, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, ale art. 20 lit. l) din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea şi componența Comitetului Național pentru Situaţii Speciale de Urgenţă,

Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

Art. 1 (1) Se aprobă lista țărilor/zonelor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, în vigoare începând cu data de 07.10.2020, prevăzută în anexă. 2

(2) Se exceptează de la măsura prevăzută la alin. (1), persoanele care sosesc în România din țările/zonele de risc epidemiologic ridicat, dacă rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) și prezintă un test negativ pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul național.

(3) Persoanele care sosesc în România din țările/zonele de risc epidemiologic ridicat prevăzute la alin. (1) și intră în carantină pentru o perioadă de 14 zile, pot ieși din carantină după a 10 zi, dacă efectuează un test pentru SARS-CoV-2 în a 8 a zi de carantină, iar rezultatul acestuia este negativ și nu prezintă simptomatologie specifică.

Art. 2 Organizarea de sărbători religioase este permisă numai cu participarea persoanele care au domiciliul sau reședința în localitatea unde se desfășoară activitatea, fără participarea persoanelor/pelerinilor din alte localități.

Art. 3 (1) Comitetele judeţene/al Municipiului București pentru situaţii de urgenţă au obligația de a se întruni în ședință extraordinară, în cel mult 48 de ore de la data emiterii prezentei hotărârii, în vederea analizării detaliate a situației epidemiologice de la nivelul fiecărei localității și dispunerii de urgență a măsurilor pentru diminuarea impactului riscului conform prevederilor legale aprobate prin hotărârile Guvernului și cele ale Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

(2) În situația în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor la nivel județean ori a unei sau mai multor localități depășește 1,5/1.000 de locuitori, ulterior măsurilor adoptate conform prevederilor alin. (1), comitetele judeţene/al Municipiului București pentru situaţii de urgenţă au obligația de a se întruni în ședință extraordinară, în cel mult 48 de ore de la data depășirii pragului mai sus menționat.

Art. 4 Se propune ca, persoanele alese la scrutinul electoral organizat în luna septembrie 2020, pentru alegerea primarilor, președinților consiliilor județene și a membrilor consiliilor locale și județene, să poată depune jurământul prevăzut în Ordonanța de Urgenţă a Guvernului nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, fără prezența fizică, prin mijloace electronice de comunicare de la distanță, atunci când persoana în cauză se află în izolare sau carantină, în condițiile legii.

Art. 5 Toate instituțiile publice și private, precum și operatorii economici care își desfășoară activitatea în localitățile unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori, au obligația analizării modului de desfășurarea a activității în vederea organizării programului de lucru în regim de muncă la domiciliu/telemuncă, iar acolo unde acest lucru nu este posibil se recomandă decalarea programului de lucru. 3

Art. 6 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

sursa:hotnews.ro