În ziua în care România a atins un nou record de îmbolnăviri de COVID-19, depășind pentru prima oară pragul de 2.000 de noi cazuri raportate în 24 de ore, Bucureștiul și Iașiul anunță că spitalele nu mai au locuri libere la ATI pentru pacienții infectați cu noul coronavirus.

Toate locurile din secțiile de Terapie Intensivă destinate bolnavilor de COVID au fost ocupate încă din noaptea de marți spre miercuri, cu doar câteva ore înainte de raportarea numărului record de noi îmbolnăviri. Secretarul de stat în Ministerul de Interne Raed Arafat a declarat, la Europa FM, că o parte dintre pacienți au fost duși la Târgu Mureș și în alte orașe.

În Iași, județul în care, astăzi, au fost raportate cele mai multe cazuri noi după București, 83, situația este asemănătoare în privința locurilor de la Terapie Intensivă destinate bolnavilor de COVID.

Conform raportărilor DSP, în dimineața zilei de miercuri mai erau locuri libere în spitalele desemnate unități medicale COVID sau suport COVID, dar ele s-au ocupat integral în câteva ore.

sursa:libertatea.ro