Codul Galben de viscol le da mari batai de cap soferilor, dar si drumarilor. Drumul european Botosani – Suceava este blocat intre Brehuiesti si Baisa, acolo unde soferii spun ca stau de 2 ore.

Centrul InfoTrafic al Politiei Romane nu spune de vreun blocaj, insa anunta restrictii de tonaj în județul Botoșani, traficul rutier este restricționat peste 7,5 tone pe DE 58 Botoșani –Suceava și DE 58 Botoșani –Iași

Se circula cu dificultate pe toate drumului judetene si nationale din judetul Botosani, iar soferii prinsi in trafic au postat fotografii pe Grupul Radar Botosani Oficial.

Meteorologii au anuntat ca va fi COD GALBEN de ninsoare si viscol pana maine dimineata la ora 8:00.

Pentru a nu fi implicaţi în producerea de accidente rutiere, facem câteva recomandări conducătorilor auto:

– Să folosească luminile de ceaţă, precum şi sistemele de iluminare-semnalizare şi de climatizare-dezaburire, pentru a vedea şi a fi observaţi în trafic;

– Să reducă pe cât posibil viteza de deplasare;

– Să circule cu foarte mare atenţie, pentru a putea evita orice obstacol;

– Să evite pe cât posibil manevra depăşirii, iar dacă este necesar, să o realizeze numai după o asigurare temeinică;

– Să păstreze în mers o distanţă suficient de mare între autovehicule, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă;

– Să manifeste permanent o conduită preventivă la volan.