father and child hand put coin to piggy bank isolated on white background, saving money together concept

Nu toți au copii, dar aceia care au sunt responsabili să le insufle principii de educație financiară. Părinții care nu fac asta s-ar putea să plătească pe termen lung. Dependența financiară a copiilor ajunși adulți poate periclita independența financiară a părinților care ajung la pensie. Mai departe, vedem care sunt cele 8 lucruri pe care copiii ar trebui să le știe despre bani, în funcție de vârstă pe care o au.

Cum învățăm copiii să gestioneze banii

Între vârsta de 3 și 5 ani, copiii trebuie să înțeleagă că banii NU sunt nelimitați și diferența dintre nevoi și dorințe. Mulți copii cred că banii vin de la bancomat, de aceea este important să le explicăm cum ajung banii la bancomat, că cineva muncește pentru acei bani și că ei sunt limitați, avem o sumă de bani lunară în care trebuie să ne încadrăm.

De multe ori, copiii nu înțeleg că „vreau înghețată” nu reprezintă o nevoie, așa că e indicat să le explicăm această diferență și să le explicăm de ce cea mai mare parte din banii pe care îi avem într-o lună sunt folosiți pentru nevoi, iar pentru dorințe trebuie să economisim.

Între vârsta de 6 și 10 ani, copiii trebuie să înțeleagă importanța economisirii și amânarea achiziției. Pentru a putea avea grijă de banii noștri, trebuie să ne obișnuim să punem deoparte. De exemplu, dacă ei primesc o sumă de bani de la părinți sau bunici, ar trebui să pună o parte din ea în pușculiță și restul banilor să îi folosească pentru ce își doresc să cumpere.

Pentru a le arăta copiilor că NU întotdeauna luăm decizii bune când ne cumpărăm ceva fără să ne gândim prea mult, e important să îi încurajăm să se gândească înainte de a cumpăra ceva măcar câteva zile pentru a vedea dacă realmente au nevoie de lucrul respectiv.

Între vârsta de 11 și 13 ani, copiii trebuie să se obișnuiască cu ideea de obiective și plan de acțiune. Îi învățăm ce este acela un obiectiv, cum îl putem îndeplini dacă îl formulăm corect, de ce e important să poată fi măsurat și cum ne construim un plan de acțiune pentru a îndeplini obiectivul pe care ni-l propunem.

Adolescenții și relația lor cu banii

În fine, între vârsta de 14 – 18 ani, copiii sunt deja adolescenți  și trebuie să învețe despre gestiunea bugetului și necesitatea fondului de rezervă.

Bugetul personal este alcătuit din venituri și cheltuieli. Adolescențîi învață cum să își împartă banii de buzunar pentru a lua decizii financiare mai bune. De asemenea, îi învățăm pe adolescenți care sunt riscurile la care pot fi expuși și de ce e important să ne creăm un fond de rezervă unde să avem bani pe care îi putem folosi pentru situații neprevăzute.

Cele 10 principii pentru independența financiară

În ultimele episoade dedicate finanțelor personale am vorbit despre cele 10 principii pentru dobândirea independenței financiare. Vom sumariza acum principalele idei.

În primul rând, am vorbit despre circuitul banilor în familie.

Apoi, am vorbit despre necesitatea dezvoltării capitalului uman prin educație continuă, astfel încât să accelerăm creșterea capitalului financiar.

Al treilea principiu este să ne concentrăm pe independența noastră financiară, adică să extindem timpul în care putem trăi doar din banii produși de banii noștri. De asemenea, am văzut că există o valoare de referință pentru avuția netă, obținută înmulțind vârsta actuală cu valoarea tuturor veniturilor anuale și împărțind apoi rezultatul la 10.

Al patrulea principiu se referă la importanța economisirii pentru situații neprevăzute, sănătate, educație și pensie.

Apoi, am văzut de ce este important să te plătești pe tine prima dată, astfel încât să devii puternic mental și financiar.

Al șaselea principiu pentru dobândirea independenței financiare este EXECUȚIA, care depinde de patru piloni esențiali: VIS – OBIECTIV-STRATEGIE-ACȚIUNE. În acest context, am vorbit despre strategia 20-50-30, adică 20% din venituri se duc la economii și investiții, 50% pentru cheltuielile zilnice și 30% pentru satisfacerea dorințelor.

Al șaptelea principiu este DIVERSIFICAREA, poate cel mai puternic și eficient instrument pentru reducerea riscurilor. Din această perspectiva, am vorbit despre principiul TVA, care presupune diversificarea investițiilor noastre între mai multe ȚĂRI, VALUE și ACTIVE.

În final, am vorbit despre ultimele 3 principii pentru dobândirea independenței financiare – importanța monitorizării trimestriale a bugetului de cheltuieli, reducerea la minimum a risipei alimentare și dezvoltarea educației financiare a celor mici prin cele 8 lucruri pe care copiii ar trebui să le știe despre bani, în funcție de vârstă pe care o au.

Cam acestea au fost cele 10 principii pentru dobândirea independenței financiare.

sursa:digi24.ro