Candidatii la Bacalaureat 2020 sustin astazi ultima proba, cea la alegere. Elevii care au terminat profilul real au de ales intre Fizica, Chimie, Biologie si Informatica, iar cei care au terminat profilul uman au de ales intre Geografie, Filosofie, Logica si argumentare, Economie, Psihologie si Sociologie.

Calendarul rezultatelor

30 iunie 2020 – Afisarea rezultatelor la probele scrise, pana la ora 12:00
30 iunie 2020 – Depunerea contestatiilor in intervalul orar 16:00-20.00
1 iulie 2020 – Depunerea contestatiilor in intervalul orar 8:00-12:00
1-4 iulie 2020 – Rezolvarea contestatiilor

5 iulie 2020 – Afisarea rezultatelor finale

Masurile de preventie si protectie adoptate de Ministerul Sanatatii si Ministerul Educatiei si Cercetarii sunt urmatoarele: obligativitatea asigurarii materialelor de igiena si protectie sanitara pentru elevi si pentru personalul didactic (covorase dezinfectante, masti, dezinfectanti pentru maini), triajul epidemiologic la intrarea in unitatea de invatamant prin masurarea temperaturii, dezinfectarea salilor de examen inainte si dupa sustinerea examenelor, pastrarea distantei fizice (fata/spate, stanga/dreapta), purtarea mastii de protectie pe durata desfasurarii examenelor este obligatorie iar in clasa vor fi maximum 10 elevi si minimum un profesor supraveghetor.

Noutatea din acest an consta in faptul ca notele candidatilor vor fi anonimizate. Astfel, notele elevilor nu vor mai aparea nici pe site-ul edu.ro, nici pe listele de la scoala. Elevii vor primi un cod unic pentru a le putea afla.

Elevii care nu vor putea sustine examenul de Bacalaureat din cauza faptului ca se afla in izolare, sunt confirmati pozitiv cu noul coronavirus sau au prezentat valori ale temperaturii peste limitele admise in ziua desfasurarii probelor vor putea sustine examenul de Bacalaureat intr-o sesiune speciala care va avea loc dupa 6 iulie, potrivit Ministerului Educatiei.

Centrele de examinare vor fi toate liceele la care se inscriu cel putin 30 de candidati. Pentru elevii care au facut naveta in alt judet, vor putea sustine examenul de Bacalaureat in propriul judet.

Profesorii supraveghetori vor fi selectati din alte unitati de invatamant decat cele din care provin elevii. Notarea lucrarilor candidatilor si a contestatiilor, doi profesori analizeaza si noteaza fiecare examen. Daca diferenta dintre cele doua note acordate de catre profesori este de cel mult un punct, se va face o medie intre cele doua note acordate.

Contestatiile vor fi depuse online, potrivit edu.ro

sursa:ziare.com