Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a prezentat, miercuri, în ședința de Guvern, proiectul unei ordonanțe de urgență care prevede dublarea etapizată a alocațiilor pentru copii. Prima majorare ar urma să aibă loc la 1 septembrie.

Potrivit noii legi adoptate de Parlament, acestea trebuie majorate în cuantum de 300 de lei pentru copiii între 2 și 18 ani și de 600 de lei pentru cei între 0 și 2 și pentru copiii cu dizabilități de la 0 la 18 ani.

„Calendarul pe care îl propun pentru a avea suportul necesar în bugetul pe anul acesta și cel pentru anii viitori ar fi următorul: o creștere de 20% de la 1 septembrie anul acesta, iar următoarele creșteri să fie făcute etapizat, de două ori pe an, anul viitor la 1 ianuarie și 1 iulie, cu câte 20%, și la fel în 2022”, a declarat ministrul Muncii.

Astfel, prima mărire a alocațiilor va avea loc în luna septembrie și va corespunde lunii august. Astfel, copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani vor primi în septembrie 185 de lei, iar cei de până la 2 ani sau cei de până la 18 ani, dacă au dizabilităţi, vor primi 369 de lei.

Alte creşteri sunt prevăzute la 1 ianuarie 2021, banii urmând a fi primiţi în februarie, dar şi la 1 iulie 2021 şi la fel în 2022.

Violeta Alexandru a precizat că la realizarea proiectului s-a consultat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor și ai Ministerului Justiției.

„Practic, alocația dublată va fi la data de 1 iulie 2022. Am văzut prognozele și putem avea resursele în ritmul de creștere a alocațiilor”, a spus și premierul Ludovic Orban.

Cât se cheltuie din buget pentru alocații

Sumele în plată pentru alocaţiile copiilor vor ajunge la sfârşitul anului 2022 la 14 miliarde de lei, în condiţiile în care impactul bugetar al creşterii acestor alocaţii pentru perioada rămasă din acest an este de 500 de milioane de lei, a declarat, miercuri seara, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, la sfârşitul şedinţei de Guvern.

„Impactul bugetar în estimarea pe care am făcut-o este de 500 de milioane de lei pentru perioada de până la sfârşitul anului. Anul viitor se adaugă sumelor în plată încă 3 miliarde de lei, vorbesc de 2021, iar în 2022 încă 2,8 miliarde de lei. Practic, la sfârşitul anului 2022, vom ajunge la 14 miliarde de lei în plată pentru alocaţiile din România”, a spus ministrul, citat de Agerpres.

Violeta Alexandru a precizat că în cursul zilei de joi va discuta cu membrii Consiliului Economic şi Social şi cu cei ai Consiliului Legislativ pentru a obţine avizele necesare care trebuie să însoţească acest proiect de Ordonanţă de Urgenţă. „Prezentarea de astăzi (din şedinţa de Guvern – n. r.) a fost făcută în primă lectură, urmând ca în cursul zilei de mâine să mă ocup personal pentru a discuta atât în Consiliul Economic şi Social, cât şi în Consiliul Legislativ, astfel încât vineri să am toate aceste avize gata şi să putem aproba forma finală, în funcţie de ce recomandări vor avea Consiliul Economic şi Consiliul Legislativ, după caz”, a explicat ea.

sursa:digi24.ro