Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţean (BECJ) Botoşani a stabilit, luni, numărul minim de susţinători necesar pentru depunerea candidaturilor pentru funcţiile de preşedinte al Consiliului Judeţean şi consilier judeţean.

Potrivit Hotărârii nr. 1 a BECJ Botoşani, adoptată în unanimitate, numărul minim de semnături necesare pentru depunerea candidaturilor partidelor, alianţelor politice, alianţelor electorale şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi candidaţilor independenţi, este de 1.849.

„Decizia a fost adoptată ţinând cont de numărul de alegători rezultat din Registrul electoral şi din listele electorale complementare, din care rezultă că numărul total de alegători la nivelul judeţului Botoşani este de 369.661”, se precizează într-un comunicat al BECJ Botoşani. 

sursa:agerpres.ro