De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până la încheierea stării de urgență instituite pe teritoriul României, au fost plasate în carantină instituționalizată2.304 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 238 persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

O dată cu instituirea stării de alertă, pentru persoanele care vin în România din străinătate, măsura izolării/carantinării la locuință împreună cu familia/aparținătorii cu care locuiesc împreună, iar pentru cele care nu au posibilitatea îndeplinirii condițiilor pentru măsura menționată sau solicită acest lucru pentru a nu-și expune familia, se poate opta pentru măsura carantinei instituționalizate în spații puse la dispoziție de autorități.

Persoanele care nu respectă măsurile de izolare/carantină la domiciliu vor fi introduse în carantină instituționalizată pentru o perioadă de 14 zile să suporte contravaloarea cazării și hrănirii pe această perioadă.

Persoanele aflate în carantină instituționalizată la această dată, rămân în carantină în spațiile respective până la încheierea perioadei de 14 zile.

Începând cu data de 15.05.2020, este permisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în interiorul localităților, cu respectarea măsurilor deprevenire a răspândirii infecției și evitarea formării grupurilor pietonale mai mari de 3persoane care nu aparțin aceleiași familii.

Se instituie interdicția deplasării persoanelor în afara localității/zoneimetropolitane cu următoarele excepții:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie șilocul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;

c) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;

d) deplasarea pentru comercializarea de produse agroalimentare de cătreproducătorii agricoli;

e) deplasarea pentru îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altălocalitate sau eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;

f) deplasarea pentru participarea la programe sau proceduri în centrele detratament;

g) deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțireacopiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul

unui membru de familie;

h) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizatăde la distanță;

i) deplasarea pentru activități recreativ-sportive individuale desfășurate în aer liber (ciclism, drumeție, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit și altele)cu participarea a cel mult 3 persoane.

j) deplasarea pentru participarea la evenimente familiale, cu un număr limitat depersoane și respectarea regulilor de distanțare socială;

k) deplasarea pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu.

Până astăzi, 15 mai,pe teritoriul României, au fost confirmate 16.437 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 9.370au fost declarate vindecate și externate.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Nr. crt.

Județ

Număr de cazuri confirmate

Alba 256

Arad 691

Argeș 193

Bacău 418

Bihor 492

Bistrița-Năsăud 292

Botoșani 646

Brașov 604

Brăila 19

Buzău 97

Caraș-Severin 110

Călărași 69

Cluj 513

Constanța 256

Covasna 28

Dâmbovița 170

Dolj 154

Galați 529

Giurgiu 202

Gorj 88

Harghita 36

Hunedoara 598

Ialomița 319

Iași 342

Ilfov 404

Maramureș 80

Mehedinți 89

Mureș 641

Neamț 824

Olt 53

Prahova 79

Satu Mare 56

Sălaj 55

Sibiu 442

Suceava 3.386

Teleorman 113

Timiș 488

Tulcea 96

Vaslui 146

Vâlcea 27

Vrancea 501

Mun. București 1.591

-44

TOTAL

16.437

Totodată, până acum, 1056 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt și Ilfov, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 190 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 219 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 14.441 de persoane. Alte 14.791 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 294.601 teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 364 deapeluri la numărul unic de urgență 112 și 3.798la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent,578 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 2.887 decetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.698în Italia,561 în Spania, 29 în Franța,453în Germania,86 în Marea Britanie, 28 în Olanda,2în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia,2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turciași câte unul în Argentina, Tunisia,Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Braziliași Suedia.De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 103decetățeni români aflați în străinătate,31 în Italia,19în Franța,34 în Marea Britanie,8în Spania,5 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 22au fost declarați vindecați:9 în Germania, 9în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 14 mai 2020, au fost raportate 1.277.188 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

ŢARA

CAZURI CONFIRMATE

DECEDAȚI

VINDECAŢI*

Regatul Unit

229.705(+3.242)

33.186 (+494)

1.045 (+13)

Spania

228.691 (+661)

27.104 (+184)

143.374 (+2.551)

Italia

222.104 (+888)

31.106 (+195)

115.288 (+2.747)

Franţa

140.734 (+507)

27.074(+83)

59.719 (+933)

Germania

172.239 (+933)

7.723 (+89)

150.300 –

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 14 MAI 2020

CAZURI CONFIRMATE

DECEDAȚI

VINDECAȚI*

4.308.809 (+85.762)

296.680 (+5.161)

1.588.858 (+36.947)

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 13 mai – 14 mai 2020

* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.

Grupul de Comunicare Strategică

sursa:Facebook- Departamentul pentru Situatii de Urgenta