Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a vizitat un spital din Moscova, unde sunt tratați pacienți infectați cu coronavirus.

Putin a fost ajutat să îmbrace un echipament de protecție de culoare galbenă și a purtat o cască specială.

La finalul vizitei, a transmis că este mulțumit de tratamentul primit de pacienți și i-a lăudat pe angajații spitalului. ”Știu ce să facă, cum să facă, au tot ce le trebuie și se pot folosi eficient de echipamentele existente”, a spus președintele Rusiei.

Putin s-a întâlnit la Moscova și cu primarul orașului, Sergey Sobyanin, care a anunțat că până la finalul săptămânii vor fi disponibile 13.000 de teste de coronavirus.

Acesta a mai anunțat că, în următoarele trei sau patru săptămâni, Moscova va avea 5.000 de paturi pentru pacienții infectați cu coronavirus.

Până acum, în Rusia, au fost raportate 495 de cazuri de coronavirus și un singur deces.

Sursa: RT, youtube.com